EVOLD la sărbătoarea vinului românesc

Suntem dedicați susținerii excelenței românești, iar vinul nostru, cu o istorie bogată și un potențial enorm, este un simbol perfect al acestei viziuni. De aceea, EVOLD a participat la evenimentul „FETEASCĂ – E CURATĂ, ROMÂNEASCĂ!”, organizat de Vinul.ro și Winelover România, alături de Cezar Ioan.

Cezar Ion - vinul.ro

Așa cum a subliniat și Cezar Ioan, evenimentul a fost un prilej de a discuta despre viitorul soiului Fetească Românească, nu despre trecut. La fel, EVOLD nu se concentrează pe provocările din trecut, ci oferă soluții concrete pentru viitor, pentru a ajuta producătorii să-și extindă afacerile dincolo de granițele României.

Pietroasa

Sărbătoarea vinului a prilejuit și un schimb de experiență cu vecinii noștri bulgari, care și-au prezentat soiul #Mavrud. La EVOLD, susținem o viziune extinsă, în care atât producătorii români, cât și cei bulgari, pot colabora pentru a-și face cunoscute produsele în Europa și în lume.

Budureasca

Evenimentul a reunit crame de prestigiu, precum Budureasca, Crama de Piatră, Crama Oprișor, Cramele Recaș, Domeniul Bogdan, Olterra si Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Pietroasa, care și-au prezentat vinurile. Prezența EVOLD la un astfel de eveniment demonstrează că înțelegem valoarea calității și că suntem partenerii ideali pentru a ajuta aceste branduri să ajungă la un public internațional.

Feteasca Romaneasca

Vindem Elefanti

Mesajul nostru „Vindem Elefanți” a fost prezent și la acest eveniment, pentru a sublinia că EVOLD transformă provocările exportului în oportunități. Ne asumăm partea grea a procesului, astfel încât producătorii să se poată concentra pe pasiunea lor, de a crea vinuri de excepție.

Evenimentul „Fetească – e curată, românească!” a fost o confirmare a potențialului extraordinar al vinului românesc. Credem cu tărie că este momentul ca acest potențial să fie valorificat și pe piețele externe. EVOLD oferă producătorilor o cale simplă și eficientă de a-și transforma viziunea în realitate.

Ești un producător de vin și vrei să-ți extinzi piata de desfacere in europa si in lume? Contactează-ne și hai să-ți arătăm cum îți poți duce vinul peste granițe, lucrând in echipa cu EVOLD.